S-aude cântec prin zăvoi
Se-ntorc feciorii din război,
Măicuța și iubita lui
Priveau de-a lungul drumului.
– Bine-ai venit copile drag,
Iubita ta te-așteaptă-n prag.
– Eu am venit, maic-am venit,
Dar rău de gloanțe sunt rănit.
Așterne, mamă, un ștergar
Căci rănile mă dor amar,
Așterne, mamă-ncet și lin
Să n-auzi ultimul suspin.
Iubita lui căta de zor
Privind la fiece fecior,
Sperând că s-o întors la ea,
Plângând pe mam-o întreba:
– I-auzi, mămucă, dinspre crâng
S-aude-un glas amar jelind.
– E un pruncuț, copila mea,
Ce-i rătăcit de maică-sa.
– I-auzi, mămucă, când și când,
Ce se-aude așa bătând?
– Badea Ion, copila mea,
Bate-un cui într-o podea.
– Măicuță, cum l-o nimerit
Căci la inimă l-am simțit!
– Hai vino-n casă, puiule
Și parul ți li-i despleti,
Iubitul tău astăzi s-o dus
Și vălul negru ți l-o pus.
– Măicuța mea, măicuța mea
Ce fac cu inimuța mea?
– Să te închini, copila mea
Și Dumnezeu te-a mângâia.
Sensul versurilor
O baladă populară tristă despre un soldat care se întoarce rănit de la război și moare, lăsând în urmă iubita îndurerată. Dialogul dintre fată și mama sa intensifică dramatismul situației, culminând cu acceptarea inevitabilului.