Bădiță din Voitinel
Am să-ți cos un ciupăgel
Pe pânzucă de inuț
Ca să-l porți să nu mă uiți.
Ți l-oi coase cu mătasă
Cât îi fi pe deal la coasă,
Tu-i cosi la floricele,
Eu ți-l cos cu mărgele.
Și cu drag ți l-oi trimete
Pe frunzuța cea mai verde,
Pe frunza verde de fag
Că-i greu dorul care-l trag.
Pe frunza verde de nuc
Că-i amar dorul care-l duc,
Pe frunzuca cea de plop
Că-i greu dorul care-l port,
Ți l-oi trimete pe stele
Cu dorul inimii mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru bădița ei, aflat departe. Ea îi coase un ciupăgel pe care i-l trimite prin intermediul elementelor naturii, simbolizând legătura lor și intensitatea sentimentelor sale.