Au trecut anii ca apa
Numai inima săraca
Tot îi tânără și arde
Și-ndrăgește că-i de carne,
C-omul de îmbătrânește
La mândre ce-o fost gândește
Numărându-le pe degete.
A trecut viața ca gândul
Și-o petrecem lăcrimând,
Cărând anii de moșneag
Și păru-i albit pe cap,
Mândrele-au îmbătrânit
Altele-n loc au venit
Păcat că m-am hârbuit.
C-așa-i dat omului, dat
Ca s-ajungă-ntâi bărbat
Și-apoi să îmbătrânească
Tinerețea să-și jelească
C-o trecut viața ca apa
De-amu sapa și lopata
Și numai groapa săraca,
Astăzi râd că-s șugubăț
Mâine-s zeamă de hârleț,
Și-un sicriu de pădureț.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii ireversibile a timpului și asupra îmbătrânirii. Naratorul își amintește cu melancolie de tinerețe și de iubirile trecute, conștientizând că se apropie de sfârșit.