În drum spre nicăieri.
O lume-adesea, atent privesc
Și-n ea mă pierd mereu devreme
Deși târziu abia-ndrăznesc,
Să-mi fac curaj de-a nu mă teme.
De stropi de ploaie ce-mi îngână
Reci lacrimi ce cad zgomotos,
În propriul praf și-a mea țărână
Din tot ce-i grav și doar frumos.
Mi-s smulse aripi, de iubirea
Unui cerșit de trist final,
Deși, m-ai tot din amintirea
Trecută-n vast de circ banal.
Când disperarea-mi bate-n ușă
Și-mi va fi greu să-i deschid calm
Nu-mi vreau decât viața cenușă
În tot acest teluric psalm.
Și rătăcind prin stropi de ploaie
Pe un același vis de ieri,
Sunt prins de vajnice șiroaie,
În drum, mereu, spre nicăieri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și deznădejde într-o lume percepută ca fiind dură și dezamăgitoare. Naratorul se simte pierdut și rătăcit, căutând un sens într-o existență marcată de suferință și amintiri dureroase. Refrenul subliniază ideea unei călătorii fără sfârșit spre nicăieri.