Da, ştiu că nu mai sunt.
În tot şi-n toate ce mă înconjoară
Doar vocea ta vibrând, aud mereu
Şi-mi dă senzaţia că-i primăvară,
În astă iarnă dimprejurul meu.
Într-un târziu şi viaţa îmi propune
Să-ţi tot repet cât mi-eşti de dragă
Şi-aştept de mult cu-amărăciune,
Într-un târziu şi-aceasta să-nţeleagă.
Că nu mai am nici ani şi nici măcar,
Puţinul de putere ce-i demult apus
Da-mi aminteşte cu un gust amar,
Că nu mai am nici ani ce mi s-au dus.
S-au dus şi mult apoi trecut-au clipe,
În care n-am avut curaj de-a înnebuni
De multe doruri, în zbor fără aripe,
Ce mi s-au frânt când început-am a iubi.
Da, ştiu că nu mai sunt ce-am fost
Cărare, ce picioarele să-mi calce,
Pribeag călătorind fără de rost,
Da, ştiu că nu mai sunt şi, pace.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia pentru o iubire pierdută și pentru timpul care a trecut. Vorbitorul recunoaște că nu mai este persoana care a fost odată și acceptă această realitate cu o oarecare resemnare.