(Intro)
Hai
Simt în minte o presiune, într-o tensiune
Fulgere se adună și uite, începe să tune
Mă întreb oare aș putea ține lumina în mână
Că și noi suntem lumină, însuflețiți de o voință divină
Regăsiri în trăire, credință în bine,
Eu sunt lut, modelează-mă cum știi Tu mai bine
Că sunt plin de mândrie și viciu, mânie
Adu-mă înapoi la trăire chiar și cu biciu
Mulți spectatori parcă-s celule maligne
Dar pe scena asta ești doar Tu și cu mine
Că nu m-ai făcut pentru ei, m-ai făcut pentru Tine
Așa că uite, poți simți realitatea prin mine
Iar eu pot transcrie realitatea prin rime
Tu vindecă-i pe toți de ură printr-un strop de iubire
Că Tu ne știi, ne atingi cu un deget și ne îmbii
În lumea asta în care oameni mari ucid pentru hârtii.
Hai
E o trăire adâncă, arzândă
Care se luptă să ajungă în suflet cu tărie de stâncă
E o flacără vie ce lumea vrea s-o stingă
Fiindcă n-are credință să întindă mâna s-o atingă
Și eu n-am credință să arunc ce mă strică
Am putea fi diamante, dar suntem cioburi de sticlă
Și tremur de frică
Te rog, dă-mi răbdare
Și înțelepciune doar cât un bob de sare din mare
Că nu-s puternic, nici tare
Și fără tine lumea e mare
Zile-s amare când nu ești să alini ce mă doare
Învață-mă să te simt dincolo de icoane
Învață-mă să te simt ascuns în persoane
Învață-mă să mă rog pe podele de piatră
Și să-mi fie precum covoare de lână curată,
Stau prăbușit în iluzii pe covoare, persoane
Sunt ochi și urechi, aștept cuvintele Tale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare spirituală profundă și o recunoaștere a vulnerabilității umane. Vorbitorul imploră divinitatea pentru îndrumare, răbdare și înțelepciune, dorind să simtă prezența divină în toate aspectele vieții. Este o pledoarie pentru vindecare și transformare interioară.