Yeah! 2, 2, 10, yeah!
Noi românii mereu am stat în ploaie
Fie de gloanțe, fie de apă, tot aia e.
Morții îngrașă pământul și fac să crească grâu’
Pe care-l bate vântu’, așa că fi-tu -ți mușcă trupu’,
Lupu’ vrea să te-nvețe trucu’
Da’ tu trebuie să rămâi neînțelegător ca turcu’
Să treci prin toate cum au trecut băieții noștri Prutul
Liberatatea trebuie apărată cu scutu’,
Da’ nu cu ăla de la Deveselu, ci cu ăsta mic din inimă, ce te apără de tot felu’
De gânduri că tu poți fi zeu’,
Tocmai tu care ai simțit greu’?.
Îmi place să cred că viața te-a făcut mai înțelept
Chiar dacă oamenii nu se schimbă, măcar pot merge drept
Tot războiu’, de fapt, e ascuns în piept
Nedreptăți, frustrări, întregul set de presiuni
Care te fac să răspunzi sec la misiuni
Cum să mai putem face minuni?
Eu nu vreau să văd yoghini mergând pă cărbuni,
Vreau să vad părinți în Rai, multumiți de-așa copii buni.
Știu povești care se-ntind dincolo de timp și spațiu,
Le spun elegant ca un papion, Ion Rațiu
Și n-am de gând să las rațiunea să-mi întunece,
Sentimentul ăsta care mi-alimentează muzele
Și dacă nu le-a aud le citesc buzele,
Că-s precum frunzele
Cad când vântu’-ncepe să le scuture
Și ploaia bate, poa’ să fie tulbure
Face să crească atât de mare sâmburele.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre rezistența românilor de-a lungul istoriei, metaforic sub ploaie, fie ea de gloanțe sau de apă. În ciuda greutăților, există un mesaj de speranță și credință într-un viitor mai bun, alimentat de sentimente și nu de rațiune.