Șisu feat Feat Giovanni – Trei

Micul Mexic, micul Mexic, micul Mexic…
Uneori gândul zboară atât de departe,
Te pune la fapte, poate frica de moarte care te împinge din spate.
Că întotdeauna planul se naște în minte
Și apoi ideea se transformă în cuvinte.
Așa oamenii merg întotdeauna înainte
Și scriu istorie pe aceleași drumuri de sentimente rănite,
Sentimente găsite, sentimente lovite,
Suntem aceiași, dar nu suntem niciodată cei dinainte.
Am fost pus în multe situații de Cel de Sus,
Dar n-am spus îndeajuns fiindcă îl înțeleg pe Isus.
Creștinii poate că l-au pus un pic prea sus
Și acum nu-l aud, nici măcar nu încearcă asta în plus.
Că suntem generația aleasă de divinitate
Să reparăm ce-au stricat alții în goana spre societate.
Că toate înainte să înceapă sunt terminate,
Puse într-o carte și-apoi mâna trece la fapte.

Refren:
Poți să mă crezi pe mine sau să-i crezi pe ei,
Fratele meu, îți spun, totul merge în trei:
Întâi idei, apoi cuvinte, apoi fapte,
Așa lumea merge înainte, toți merg mai departe.
Orice gând devine în timp ușor cuvânt,
Cuvântul se transformă ușor în fapt pe curând.
Dărâmăm tot ce pentru ceilalți era sfânt,
Ca o tornadă care trece, răvășind întregul pământ.
Te gândești la o armă, spui cum o cheamă
Și-ți apare în mână, gata să provoace o dramă.
Că nu suntem sfinți, suntem oameni stăpâniți de instinct,
Dacă-l stăpânești și pe el, devii un personaj distinct.
Și tot ce crezi, spui și devine realitate,
Minți ignorante gata să moară pentru adevăr și dreptate,
Că-n realitate toți sunt gata să moară pentru bani,
Dar în fața morții toți renunță, mai vor doar câțiva ani.

Sensul versurilor

Piesa explorează ideea că gândurile și cuvintele pot deveni realitate, subliniind importanța de a fi conștienți de ceea ce credem și spunem. De asemenea, abordează teme precum credința, societatea și goana după bani, sugerând că oamenii sunt dispuși să moară pentru idealuri, dar în realitate, mulți sunt motivați de câștiguri materiale. În final, mesajul este unul de reflecție asupra valorilor și a modului în care ne trăim viața.

Lasă un comentariu