Stăteam și credeam că mă gândeam
Da’ de fapt dormeam și visam
Realitatea pe care o trăiam
În lumea asta fără Dumnezeu
Construiam iluzii pe care apoi cu un cuvânt le dărâmam
Și am lăsat în urmă triste ruine
Care ascult povești triste de mine
Bucăți rupte din sine
Și dacă îl rupi pe tot
Mă întreb ce rămâne
Cât din mine sunt eu
Cât din mine sunt rău
Și cât din mine sunt bine
Tu îmi dai indicii subtile
Da’ eu fug ca prostu’ de tine
Și tu îmi șoptești adevăru’
Da’ eu am urechile pline
De veninul ce vine dintr-o fosta iubire
Și aștept mierea să curgă din iubirea
Ce așteaptă să fie
Da’ viața asta plină de păcat
Nu mă lasă deloc să mă simt împăcat
Până voi fi îngropat
Țin zâmbetul pe buze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Și probabil n-ai fi aflat
Doar că țin să mă spovedesc
Nu vreau să rănesc
De-aia sunt obligat să învăț să iubesc
Să mă abțin să urăsc
Da’ poate cu timpu’ o să plâng și o să cresc
Și viața poate îmi va da înapoi dreptul meu natural
Să zâmbesc
Tot mă afund în beznă
Simt apă la gleznă
Mă scufund odată cu vasul
Nu renunț, e onoare engleză
Doar că am prins rădăcini la poale de munți
Printre mărăcini, inamicii sunt mulți
Încetează să minți, încetează să minți
Nu vezi că te simt
E ca și cum corzile ar vibra doar când Eu le ating
Ca și cum focul s-ar aprinde doar când Eu o să-l strig
Și când încep să-l simt și să transpir, Doar eu pot să-l sting
Doamne îți mulțumesc pentru toată suferința
Pe care o simt și care îmi stoarce Penița
Știu, câteodată îmi fură privirea bibița
Dar n-am uitat că tu mi-ai dat în grijă pe Bita.
Și o s-o rafinez până va fi clară ca sticla
Viziunea mea caldă surprinde clar clipa
Criticii mei expuși toți la antipă
Se prăbușesc în istorie precum nume mari ca familia Agripa
În timp ce eu mă cufund în beznă să caut lumina
Că o aștept să vină cum așteaptă un diabetic insulina
Am principii, de asta sunt ușor de rănit
Și dacă le încalc, jur că te fac să regreți că m-ai întâlnit
Nu-s cel mai bun, da’ te fac să uiți destinu’ impus
Și îți dau aripi să zbori cât vrei tu de sus
Nu te mai simți strâns în temnița asta a luminii
Care îngheață inimi
Mă face să pierd din feeling
Da’ mă regăsesc pe drum
Mă scutur de praf și scrum
Și îi promit domnului că încerc să fiu mai bun
Fiindcă tot ce văd acum
Parcă e făcut de mâna unui nebun
Și în jur nu-s forme reale, doar iluzii și fum
Și oricât de sus e brațul nu le pot strânge în pumn
Nu pot stinge pasiunea nicicum
E tot ce mă face să simt că trăiesc
Și am de gând să mă bat ca un nebun, realizez
Acum, am mai fost aici cândva
Am mai văzut asta cumva
Și tot ce fac acum e să-ți dau înapoi bucăți din povestea ta.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție profundă asupra conflictelor interioare, a luptei dintre bine și rău, și a căutării luminii în întuneric. Vorbește despre regrete, speranță, credință și dorința de a se vindeca și de a găsi un sens în viață.