Decembrie ninge vârtos
Din norii ce scutură perne,
Iar puful în tihnă se-așterne
În plapuma grea de pe jos.
Superbul decor hibernal
Dublat e de alte decoruri,
Și oamenii-și intră în roluri
Pe scena cu-aspect triumfal.
E jocul de-a „omul cel bun”
Ce-și caută-n el dăruirea,
Și-n asta găsind împlinirea
Dă daruri în prag de Crăciun.
E bine să dăm, să primim,
Dar nu doar când bradul se-aprinde
Și nu doar în zvon de colinde
Ci zilnic să dăm, să iubim.
Așa ne învață Acel
Ce poartă cu Sine dreptarul,
Acel ce El Însuși e darul
Primit de la Tatăl din cer.
Căci scris e „un Fiu ni S-a dat”
Și-n El ni s-a dat mântuire
Și cerul întreg moștenire,
Ce dar, ce cadou minunat!.
Decembrie ninge din nou
Cu daruri și fulgi de zăpadă,
Dar câți oameni au ochi să vadă
La iesle.. Divinul cadou.
Amin
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre spiritul Crăciunului, nu doar ca o perioadă de dăruire materială, ci ca o invitație la iubire și generozitate zilnică. Subliniază că darul suprem este Fiul lui Dumnezeu, aducător de mântuire și moștenire cerească.