Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. (Ps. 119:105).
Din bezna necunoașterii de Tine
(Un întuneric greu, perfid, vâscos),
În îndurarea-Ți ce de-a pururi ține,
Cu dreapta Ta întinsă peste mine
La luminișul zorilor m-ai scos.
Atunci Cuvântul Tău mi-a dat lumină,
O sfântă strălucire din vecii
Cu irizarea ei diamantină,
Iar solzii de pe ochi căzând în tină
Eu am cuprins cărarea cu ochi vii.
Pe-ntortocheate căi, lumea confuză
Străbate-un labirint înșelător,
Însă Cuvântul Tău mi-e călăuză,
Lumină vie, nicidecum difuză,
Și candelă pentru al meu picior.
Cuvântul Tău, lumină pe cărare,
Mă-nvață drumuri drepte să croiesc,
Căci candela având-o la picioare
Eu nu o să mă pierd prin lumea mare
Și în hățișul ei nu rătăcesc.
Din bezna necunoașterii de Tine
(Un întuneric greu, numit păcat),
M-ai scos prin îndurarea Ta, Divine,
Și pentru-a nu umbla pe căi străine
Cu Sfântul Tău Cuvânt m-ai luminat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă recunoștința față de Dumnezeu pentru călăuzirea oferită prin Cuvântul Său. Acesta este văzut ca o lumină care alungă întunericul necunoașterii și păcatului, oferind direcție și siguranță pe drumul vieții.