S-a strâns durerea lumii-n cinci pridvoare
Şi-atâtea boli s-au împletit aici
Că tot ce e în jur apasă, doare,
Şi viaţa nu-i decât o încleştare
De al speranţei palid licărit.
Speranţa e-n privirea obosită
Şi în auz, când nu mai sunt priviri,
Fiind spre scăldătoare aţintită,
Spre apa care stă încremenită,
Dorind vindecătoare unduiri.
Se-aşteaptă o atingere de-aripă,
Un val născut din apă şi din zbor
Şi-apoi, miraculoasă pentr-o clipă,
Apa primeşte pe acel ce-n pripă
Se-aruncă-n valul tămăduitor.
În locul de speranţă şi dorinţă,
În cor de vaiete abia şoptit,
Un om îmbătrânit în suferinţă
Stă trist, înlănţuit de neputinţă,
Pe-un pat părând şi el îmbătrânit.
În ani de suferinţă şi răbdare,
Acest însingurat al nimănui
A tot văzut în apă tulburare
Dar cine să-l arunce-n scăldătoare?
Nu-l însoţea decât durerea lui.
Privea, sperând, spre-a apelor oglindă
Şi-n lacrimi se scălda, neputincios,
Că n-avea cine mâna să-i întindă,
Când, lângă el, şopti o voce blândă:
N-ai vrea, de-acuma, să fii sănătos?.
Eu, sănătos? Nimic să nu mă doară?
Să pot umbla din nou în jos şi-n sus
Cu patul meu luat la subsuoară?
Mi-e trupul zbor şi inima vioară
Dar nu din apă, ci.. de la Isus!
***
Eşti în impas? Treci greu prin încercare
Şi baţi la porţi care se-nchid mereu?
Nu dispera, aşteaptă cu răbdare,
Căci uşa ta spre binecuvântare
O hotărăşte numai Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de suferință și așteptare a vindecării, reflectând asupra speranței și credinței într-o minune divină. Un om bolnav așteaptă vindecarea la scăldătoarea Betesda, simbolizând importanța răbdării și credinței în Dumnezeu chiar și în cele mai grele momente.
