32 de maimuțe erau prinse-n căruțe
Căruța după viață, nu mai era speranță
Picioru-i de pe casă, scaunul pe masă
Nebunia barbiliană, gălăgia mea crasă.
Agorafobie..
32 de carcase, sufletele ne sunt stoarse
Integrale din fir de mătasă.
Lumina din ochii iubitei aprinsă, dar cea din maimuțe,
e stinsă.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și deznădejde într-un context urban sufocant. Imaginile puternice sugerează o pierdere a speranței și o dezumanizare, unde chiar și lumina vieții pare să se stingă.