Sikeratscriptum – Așa a Fost Scris…

Strofa 1 (Eretic).
Ți-ai îndrumat primul pas după luni întregi,
Și căderile grele ți-au dezvoltat instinctul de sechele,
Pentru o nouă filă, s-a îmbuiat în cerneala vieții penița
Să îți scrie destinul, drumul pe care trebuie să mergi
Sentința de a trăi ți-o decide,
Când să zâmbești, te menestrește să greșești..
(Așa a fost scris..)
Ba, tâmpitule, tu mai crezi în povești?
Razbună-te dacă simți nevoia de a te răzbuna,
Nu aștepta să-ți pice din cer dreptatea sau c-o va tuna,
Nu trăi din cărțile proaste ce creează fantezii,
Singurii proroci au fost tot oamenii,
Efemeri ce și-au găsit scuză-n ursită
Pentru neghiobii, și zombau minți proaste
Din vii în marionete nevii.
Tu trădează-ți gândul de pocăință falsă
Uită profeția, amintește-ți cine te îngână,
Nu a fost o filă, ci o ființă,
Ce te-a trecut prin lume și te-a ascuns de umilință
Pentru a fi fericit nu e neapărat o schiță ce ne scrie
Despre scrieri dintre scrieri
Despre sicrie îmbrăcate în carne vie.

Refren :X2
Întinde umbra pasului tău peste foaia căilor,
Întinde calea în umbra ochiului curat, în ciuda acelor,
Ce întind umbre ale porților închise,
Peste frunți, peste căi deschise, dar închise în noi.

Strofa 2 (Atarax).
Despre scrieri dintre scrieri
Despre sicrie îmbrăcate în carne vie
Frunte în cenotaf semnat în resemnare, ,Așa a fost scris pe vecie”
Prostie! Calea vinovat rătăcită o scuzați ca fiind tăiată de pașii pisicii negre,
Astfel orice țel piere, zilele mor, disperarea însă în reîncarnare tot mai închegată din zori în zori e plânsă tot mai tragic de pori,
Destinul.. mâzgâliturile peste propriile foi, prorocii n-au scris decât despre ce scriem noi,
Dumnezeu.. El oferă fiecărui o șansă, NICIO babă ticnită nu mă dictează pe mine spre ziua de mâine, nicio farsă.
Nicio farsă!!!.

(Eretic)
Întinde umbra pasului tău peste foaia căilor,
Întinde calea în umbra ochiului curat, în ciuda acelor,
Ce întind umbre ale porților închise,
Peste frunți, peste căi deschise, dar închise în noi.

(Atarax)
Însă nebunii ăștia prin vrăjitorii strangulează suflete cu mâinile unor agonii.
Preoții, cei ce luptă în Numele Domnului, însă războiul creștin a zgâriat prea multe nume pe cer,
Peste pereții sacrului lăcaș ați întins voințe mizerabile îmbrâncindu-vă frații patimaș,
Sfânta cruce e deja cruce de aur, ce va pleca sfântul Duh (nu spre Cel de Sus).
Capetele-s plecate în fața propriilor suflete plecate dintre cele bune aproape toate,
Vârste fragede muncesc cu voință și răbdare deja în sudoare, peri suri,
Și niște alintături știu doar să verse mofturi
Echilibrul se pierde împletindu-se cu dreptatea
În strângerea frâurilor de fier fiecare inel curge sânge peste ambele talgere.
În pielea personajului vinovat
În pielea ce respiră-n rană
În pielea mâinii moarte ce scrie astfel prin pană
SUNTEM NOI, SUNTEM NOI VINOVAȚI, DOAR NOI PENTRU TOATE.