Am venin în stil, și prin el exprim,
Momentele de suferință, și tot acest chin,
Prin care viața m-a făcut să trec,
Fără ca sensul, să îl înțeleg.
Am făcut pași mici, am călcat cu teamă,
Căci nu mi-am găsit niciodată locul printre ei,
Fac mereu ce inima mă-ndeamnă,
Iar rimele, îmi susțin pașii grei.
Cât pot duce teneșii mei,
Câți pași mărunți, și-atât de grei,
Atât de apăsați, chiar dacă temători,
Ei nu se vor opri, până n-ajung la nori.
Ei nu se vor opri până nu ating stele,
Iar dacă cerul este limita,
Eu voi ajunge într-un fel sau altul,
La el, să caut acea stea a mea.
Căci acum știu că-i mult mai bine să merg pe-un drum abrupt,
Oricât ar fi de obositor să urc către-nclin,
Decât să aleg să parcurg un drum lin dar pierdut,
Care-mi va oferi doar spini.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie dificilă prin viață, marcată de suferință și obstacole. Vorbitorul își exprimă hotărârea de a persevera, de a-și urma propriul drum, chiar dacă este anevoios, în loc să aleagă o cale ușoară, dar lipsită de sens. Căutarea propriei identități și a unui scop sunt teme centrale.