Sevdes – Ore Târzii

Iar nu am somn în orele astea târzii,
Lumea din jur nu se oprește din a mă-nnebuni,
Mă face să cedez nervos, n-o mai suport,
Îmi pun căștile în urechi, să uit de tot.
Dau muzica la maxim, parcă-mi bubuie-n cap,
Dar doar așa pot să trec peste tot,
De tot să scap,
Muzica îmi este, clar, singura salvare,
De câte ori viața vrea să mă doboare.
Plec de nebun pe străzi, să nu mai aud țipete,
Cu căștile-n urechi, dar fără vreo direcție,
„Am învățat să lupt” cântă în căști neîntrerupt,
Căci eu chiar că pot spune: „Am învățat să lupt”.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de insomnie și agitație nocturnă, găsind refugiu și consolare în muzică. Muzica devine un scut împotriva problemelor și o modalitate de a face față dificultăților vieții, oferind o senzație de luptă și rezistență.

Lasă un comentariu