Seara-i limpede și mierie.
Pe-un drumeag întortocheat
Trec recruții cu armonica,
Ceată veselă prin sat.
Și își cântă-n versuri mândrele,
Zilele ce trec grăbit:
”Bun rămas, pădure tainică,
Pace bună, sat iubit.”.
Și cu seara care-alunecă
Se-ntărâtă mai cu foc.
”Ne-au mâncat destul amarurile,
Azi e vremea și de joc.”.
Răsfirând în aer pletele,
Bat pământul pătimași.
Zurăie mărgele fetele,
Ispitindu-i pe imaș.
Și se duc voinicii satului
Peste arie cu toți.
Dar copilele șăgalnice
Mai ajunge-le de poți!.
Li se văd năfrămile
Pe coline fluturând
Peste fețele bătrânilor
O lumină trece bland.
Rariștea de râs se zgâlțâie
Și trec hohotele ei
Peste țipete de bufnițe,
Peste ierburi coji de tei.
Pe-o cărare lăturalnică,
Zgâriați de rugi și scai,
Zic recruții cu armonica
Despre-o vreme de gulai.
Sensul versurilor
Piesa descrie o seară liniștită într-un sat, unde recruții cântă și se bucură de ultimele momente de libertate înainte de a pleca. Versurile evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, dar și de bucurie simplă a vieții rurale.