[Strofa 1 / Serafim]:
Fac pas după pas
n-am mai fost pe acasă la Damasc
de multe răsărituri, n-am compas
cât am rătăcit și tălpile mi-au ars
flăcări înzecite
de diavol întețite, vântul-i poartă glasul
cum te bați cu cel ce nu se arată în veci la față?
Lucifer, demon de dimineață când e totul nou și vulnerabil
Doamne, trei perechi de aripi nu-s destul
să mă ridice peste întreg deșertul arid
aprig ca un luptător fanatic avansez
dar o fac atât de lent că pare static
umblu pe jaratic, nu dansez
nici durerea nu e cum îmi amintesc
mă lipesc, dar sentimentul mai intens –
motivul pentru care tot călătoresc mi-e scris pe frunte
acum e greu de descifrat prin cute deci mai merg
urechile s-au învățat să asculte
în ritmul pașilor care mă poartă nu știu unde.
[Refren / J. Yolo]:
E un drum lung, lung, lung
Și habar n-am dacă-am s-ajung vreodată-napoi,
Timpul trece mult prea-ncet și caut incontinuu drum către orizont,
Eyo, eyo, un drum către orizont, fredonez un
Eyo, eyo, un drum către orizont, fredonez…
[Strofa 2 / Serafim]:
Tot ce port cu mine sunt pozele învechite
De timp și de nisip și le-am privit
mai des de când zilele mi-au strivit sub copite amintirile
și nu sunt sigur ce-i închipuit din ce-am trăit
sunt unele întâmplări nu le-am dorit
când treci printr-un război înveți rapid ce înseamnă pacea
și-o iubești cel mai probabil
Doamne, cât teren arabil am văzut sădit cu mine
fructe stranii fără rădăcină
sinistră e grădina fără apă
eu merg încet cu amintiri secate și gura uscată
am tras o dată, am lăsat unul să zacă
și deja era o joacă, siluete cu o țeavă îndreptată
câte aveau să cadă și pentru gloria cui?
Puterea nu se împarte cu soldații
mi-am pierdut frații în deșert, nu mai vreau alții
sătul de atâta acțiune caut pacea și zilele bune.
[Refren / J. Yolo]:
E un drum lung, lung, lung
Și habar n-am dacă-am s-ajung vreodată-napoi,
Timpul trece mult prea-ncet și caut incontinuu drum către orizont,
Eyo, eyo, un drum către orizont, fredonez un
Eyo, eyo, un drum către orizont, fredonez..
E un drum lung, lung, lung
Și habar n-am dacă-am s-ajung vreodată-napoi,
Timpul trece mult prea-ncet și caut incontinuu drum către orizont.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie dificilă și plină de obstacole, atât fizice cât și emoționale, printr-un deșert metaforic al vieții. Protagonistul caută pacea și regăsirea de sine după experiențe traumatizante, rememorând trecutul și sperând la un viitor mai bun.