Selly – Tank

Tank, sunt ca un tank
Nu mă dobori, băiatu-i blindat
Nu scuipa unde ai mâncat
Nu uita de unde ai plecat.

Sunt un erou, erou
De la zero, zero
Banii nu mă schimbă
Fie lei sau euro.

Rămân vero, vero
De la zero, zero
Sunt blindat, antitero-tero.

Noaptea-i lungă, ziua trece imediat
În club cu ai mei ne dăm iar restart
Se uită la noi de când am intrat
Puțini au rămas, mulți au plecat.

Cu noaptea în cap m-am ridicat
N-am cum să pierd, sunt prea focusat
Cu frații mei prin țară plecat
La bine, la greu, 5Gang e star.

Sunt cu ei mereu, cu ei mereu
Clubu-i al meu
Mai fa-mi un pahar în cinstea lor
C-au rămas la fel.

Tot ce-avem, avem
Pentru c-am muncit din greu
Ce să vrei
Nu mai am șerpi în jurul meu

Toți vor banu’ gross
Da’ nu vor să muncească
Și n-au pic de sos
Cantități industriale.

Tank, sunt ca un tank
Nu mă dobori, băiatu-i blindat
Nu scuipa unde ai mâncat
Nu uita de unde ai plecat.

Când vine vorba de efort
Toată capu’ sub masă
Nu mă interesează
O s-o fac pan’ o să-mi iasă.

E vorba de principii
Muncă grea și dedicare
Când urc pe scenă
Toată lumea-i în picioare ca..

N-am niciun regret
Sunt bine și nu mă-ntrec cu.
Nimeni, muncesc în studio
Și nu mă cert, nu.

Știi că trăiesc prezentu’
Rupe, rupe 5Gang-u
Ce-am făcut.
Am schimbat iar trend-u.

Tank, sunt ca un tank
Nu mă dobori, băiatu-i blindat
Nu scuipa unde ai mâncat
Nu uita de unde ai plecat.

Mulți mă vor jos, îi îneacă ura
La spate, dar pe față îmi cer semnătura
Nu renunț la vis, asta mi-e natura
Mereu calea grea, niciodată scurtătura.

N-am niciun regret
Sunt bine și nu mă-ntrec cu.
Nimeni, muncesc în studio
Și nu mă cert, nu.

Știi că trăiesc prezentu’
Rupe, rupe 5Gang-u
Ce-am făcut.
Am schimbat iar trend-u.

Tank, sunt ca un tank
Nu mă dobori, băiatu-i blindat
Nu scuipa unde ai mâncat
Nu uita de unde ai plecat.

Te dai șmecher rău, da’ ești un penal
Gami, sos, am un haz fenomenal
Atâția traperi se oftica an de an
Cioc, Cioc, că le bate foamea-n geam.

Am un plan bine definit, d-asta nu m-agit
Stau la o terasă, mănânc sushi liniștit
Ching chong cha ching, să fie primit
Pe story pui profit, da’ ești un falit.

În port la Mamaia e petrecere
Cu băieții mei, te-am citit pe litere
Mâine plec din oraș, te-am pupat hate-re
Cu frații mei într-un S cupe, I’m Gang.

Regina lu’ 5Gang, vreau coroana
Cerșești pe seama mea, ia pomană
Mereu cu ai mei, o-na-na-na
Cine-i fata fresh, e Diana.

Am atâtea amintiri cu.
Băieții mei, e party orice ar fi
Tu, știi că mâine o să ne vezi la știri
Nu poți să ne dobori, de ce te miri.

Sa.., le dau peste nas
Îi oftic pe rând
Pentru șerpi am antidot
Că muncesc non-stop
Și când muncesc nu muncesc
Mă gândesc cum să rup tot.

Pe tik tok, pe insta
N-am finsta, n-am close friends
Am un cerc mic de tovarăși
Că mai mult nu are sens.

Tank, sunt ca un tank
Nu mă dobori, băiatu-i blindat
Nu scuipa unde ai mâncat
Nu uita de unde ai plecat.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre succesul obținut prin muncă grea și loialitate față de prieteni. Artiștii își afirmă statutul de neînvins și își exprimă disprețul față de cei care încearcă să-i doboare.

Lasă un comentariu