Ne-ar trebui 1000 de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur, c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.
Triști vom cunoaște
Ceasul după dezmierdări
Și întrebând în stânga
Și-n dreapta trecătorii.
Singuri și fără remușcări
Ne vom ciocni în cosmos
Doar uneori ca norii.
Refren:
Liniștea de atunci n-o vom mai regăsi
Singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescărușul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile aripe.
Ne-ar trebui 1000 de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur, c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.
Refren:
Liniștea de atunci n-o vom mai regăsi
Singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescărușul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile aripe.
Ne-ar trebui 1000 de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărțirea noastră
Și nici atunci nu-i sigur, c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și regretul după o despărțire. Metaforele cu frunza albastră și creanga de aur sugerează o pierdere a unei conexiuni profunde, iar refrenul subliniază singurătatea și sfârșitul iubirii.