Rele-s, mamă, frigurile,
Dar mai rele-s dorurile,
Că de friguri zaci în pat,
De dor umbli ca turbat,
De friguri te lecuiești,
De dor mare te topești,
Cine-o zis că doru-i bun
Umble prin păduri nebun.
De amarul dorului
Plânge frunza codrului,
Și stelele cerului,
Și suflarea vântului,
Greu îi cu dor la inimă,
Cine-l are greu suspină,
Că dorul îi jele-adâncă,
Tinerețea ți-o mănâncă.
Decât să trăiesc cu dor
Mai bine, bade, să mor,
Să mor, bade, joi seara
Să mă-ngroape sâmbăta
La gura izvorului
Eu mireasa dorului,
Că m-am cununat cu dor
Trăiesc cu el până mor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea profundă cauzată de dor, comparând-o cu frigurile și afirmând că dorul este o suferință mai mare. Persoana preferă moartea decât să trăiască cu dor, considerându-se mireasa dorului până la sfârșitul vieții.