De iubit nu-i totdeauna,
Numai când răsare luna,
De iubit nu-i toată vara,
Numai câteodată seara,
Câtă boală-i pe sub soare
Nu-i ca dragostea de mare.
Bătută-s, bade, de stele
Că mai am patru mărgele
Bătută-s, bade, de cer
C-am rămas făr-un cercel,
Mândrele care-s mândrețe
Nu se țin cu pădurețe.
Strigătură:
Că se țin cu măr din sân
Și cu turtă din Hodin.
Bate, Doamne, dar mai lasă
Câte-un bărbat la o casă,
Bate, Doamne, dar mai lasă
Câte-o mândră mai frumoasă,
Bate, Doamne, dar mai ține
Câte-o mândră ca și mine.
Sensul versurilor
Cântecul explorează natura efemeră a iubirii, comparând-o cu elemente ale naturii precum luna și vara. Exprimă, de asemenea, o mândrie feminină și o dorință de a fi apreciată.