Satoshi – Căștile Mele

Căștile mele îmi spun doar ce vreau să aud și nu așteaptă complimente sau cumva să le răspund
Căștile mele au diplomă de psiholog și mă faceau să merg atunci când lumea mea se-oprea pe loc
Căștile mele erau și când ne-am cunoscut și când cu lacrimile-n ochi la aeroport te-am petrecut
Căștile mele mă ajutau să uit de veștile rele și mă faceau să fiu ca-n peșteră-n ele
Numai cu căștile mele
Puteam să uit că vara-n care ne iubeam e în trecut și-acum te văd din nou în găștile rele
Fără umbrele, noi împărțeam un cer și un refren care suna perfect numai din căștile mele
Ochii la stele, te caut undeva acolo și aș vrea să fii tu tristă ca muzica din căștile mele
Dau jos măștile grele
Eu nu mai cred în oameni, doar în cei ce-mi cântă în căștile mele.
Dați-mi căștile, eu vreau să zbor în cosmos
Eu vreau acasă, așa că dați-mi-le-acum
Primăverile și toamnele mi-au spus
Că mă așteaptă să mai rătăcim pe drum.
Se supără când trec la boxe, căci le pare că sunt bine și nu le vreau lângă mine
Căștile mele
Mă știu și slab și prost și motivat, flămând, grăbit, îndrăgostit și deprimat
Probabil sunt femei, fiindcă ne-am apropiat mai mult atunci când mama a plecat peste hotare și-am rămas doar eu cu poezia, sărăcia, visurile și cu Linkin Park
În căștile mele
Mă apărau de vânt și de prostii ce răsunau atât de des în jur din gurile rele
Micuțele ele, se-ncâlceau la fel des ca gândurile și emoțiile mele, fiindcă-n buzunare nu era nimic, doar chei și numai căștile mele
Știau cât timp îmi ia să vin pe jos până la ea și-apoi deodată-napoi, căci tatăl ei nu o lăsa să meargă cu-n băiat care avea doar căștile mele.
Dați-mi căștile, eu vreau să zbor în cosmos
Eu vreau acasă, așa că dați-mi-le-acum
Primăverile și toamnele mi-au spus
Că mă așteaptă să mai rătăcim pe drum

Sensul versurilor

Piesa explorează refugiul găsit în muzică prin intermediul căștilor, ca o modalitate de a face față singurătății, amintirilor dureroase și problemelor din viață. Căștile devin un simbol al evadării și al confortului într-o lume adesea copleșitoare.

Lasă un comentariu