Nu-mi pasă dacă, -n vise sau în indolența primăverii,
Cântecele mele n-arată cine sunt și ce mă doare;
Ele sunt un parfum, iar eu sunt cremenea și focul,
Eu sunt răspunsul, ele sunt doar o chemare.
Ce-mi pasă? Căci dragostea-n curând se va sfârși;
Inima să cânte, iar mintea mea să-și doarmă somnul greu,
Pentru că mintea, mândră și puternică, poate să tacă,
Inima-i acea care-mi scrie cântecele, nu eu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o detașare aparentă față de suferință și importanța acordată sentimentelor în detrimentul rațiunii. Inima este văzută ca sursă a creației, în timp ce mintea este lăsată să tacă.