La cap de sat crâșmă mică,
Chiar lângă Someș pică,
Taman în el s-ar vedea,
Dacă nu ar veni bezna.
Noaptea s-apropie,
Lumea-n acalmie,
E acostat un bac în pace,
Bezna nopții-n el tace.
Sigur, crâșma e sonoră!
Țambalgiu e-n formă,
Flăcăii sunt cu cheful,
Vibrează și geamul.
Cârciumăriță, dragă,
Dă-ne vinul bun, în grabă,
Vechi să fie, ca moșul,
Ca drăguței, sărutul!
Cântă lăutare, tare,
Vreau dansul cel mare,
Dansez pe toți banii,
Va fi dansul inimii!
Bocănesc la fereastră:
Nu faceți așa zarvă,
E poruncă domnească,
S-a culcat, vrând să doarmă.
Să-l ia dracu, pe domnul,
Tu s-ajungi în iadul!
Cântă lăutare, dragă,
Chiar și pentru cămașă!
Vin din nou, bat la ușă:
Chefuiți cu măsură,
Domnul să vă dea slavă,
Mama mea e bolnavă.
Nu răspunde niciunul,
Fiecare bea vinul,
Punând capăt muzicii,
Merg acasă flăcăii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o seară tipică la o crâșmă de sat, unde lăutarii cântă, flăcăii petrec, iar vinul curge. Atmosfera este animată, dar este întreruptă de plângerile vecinilor deranjați de zgomot.
