Într-o liniște moartă închisă-ntre blesteme,
Îți apar pe piele mii și mii de semne.
Văd cum iadul se aprinde-n ochii tăi.
Privirea ta mă atinge
Și-mi provoacă durere
Dincolo de toate simt numai plăcere.
Glasul tău mă face să-mi ies din minți.
Refren:
Și sângele-mi fierbi
Și-n vene-mi așterni
Păcate ce nu pot să le șterg..
Am sufletul frânt
Și aș vrea să îl vând,
Departe de tine să-l ascund.
Printre făclii de ceară văd cum te apropii,
Îmi zâmbești puternic în puterea nopții.
Ard dorințele în mine, știi că te vreau.
Secrete întunecate sunt ale mele gânduri
Și mă răstignesc în repetate rânduri.
Cel mai frumos păcat al meu ești tu!
Pereții vechi de humă au inscripții sfinte,
Adăpostesc scripturi și câteva morminte.
Vântul pare să-mi șoptească doar ce vrei tu.
Vrăjit de chipul tău rămân fără cuvinte.
Știu că o veșnicie te voi păstra în minte.
Mântuirea e departe de sufletul meu.
Sensul versurilor
Piesa explorează o atracție obsesivă și păcătoasă față de o persoană, descriind o luptă interioară între dorință și moralitate. Naratorul este conștient de natura distructivă a acestei relații, dar nu se poate abține de la atracția puternică pe care o simte.