Samurai – Mecanismul Perfect

Dacă le zic că nu-mi pasă, cică n-am sentimente
Așa m-am învățat din ce în ce mai rece
Anii m-au prins singur fix când era mai frig
Și când a fost mai bine, eram deja amorțit.
Nu-mi pasă, le combin de zici că-i ultima mea zi
Am doar o viață și n-o s-o dau la schimb pe nimic
Soarele ăsta stins e fix ca și sufletul meu
El strălucește dar în fața lui sunt nori mereu.
Unii zic c-am învins, eu le zic că e greu
Li se pare un vis dar nu vrei să visezi mereu
Mintea-i un labirint, îmi aud sufletul cu greu
Unde mă duc, ce-am făcut, cine sunt eu.
Zilele trec și mai repede da’ și mai greu
Și-am învățat să le fac loc în sufletul meu
Indiferent prin câte treci să nu uiți cine ești
Viața-i mecanismul perfect, cât oferi, primești..
Decide-te ce vrei să fii, nu întreba pe alții
Au trecut treisprezece ani, tot scriu în fiecare zi
Mulți caută succesul, eu vreau doar să evoluez
Caut calea perfectă să transmit fără să pierd.
Mecanismul perfect, zerouri.
De ce ne naștem toți defecți, dau cu pumnii-n ziduri
Am suportat și frigul, m-am bucurat de căldură
Port în suflet doar dragoste, dar am simțit și ură.
Fac parte din natură, viața mă ține captiv
De ce vrem să ne integrăm, tot nu pot să-mi explic
De ce ne tot mințim, încă suntem sălbatici
Ne pasă doar de pielea noastră, nicidecum de alții.
Zilele trec și mai repede da’ și mai greu
Și-am învățat să le fac loc în sufletul meu
Indiferent prin câte treci să nu uiți cine ești
Viața-i mecanismul perfect, cât oferi, primești..
Astăzi sunt recunoscător, mâine-mi blestem destinu’
De ce atâtea întrebări, atâtea erori
Ce-o fi în capul lor, ăștia, de cică-s fericiți
M-am antrenat atâta timp să nu mai simt nimic.
Nu-mi pasă, le deschid de zici că-i ultima mea zi
Când vine a mea acasă, întreabă ce sărbătorim
Îi umplu un pahar de vin, sufletu’ îi deschid
Chiar dacă mă tradează fața, știe că-s împlinit.
Am cam visat ultimii ani, da’ acum m-am trezit
Au fost momente când n-aveam, da’ nu ne-au lipsit
Aș vrea să știi că fără tine n-aș mai fi nimic
Da mâna și ține-te bine, timpu’ a venit.
Zilele trec și mai repede da’ și mai greu
Și-am învățat să le fac loc în sufletul meu
Indiferent prin câte treci să nu uiți cine ești
Viața-i mecanismul perfect, cât oferi, primești..

Sensul versurilor

Piesa explorează complexitatea vieții, cu suișuri și coborâșuri, momente de recunoștință și blestem. Vorbește despre evoluție personală, acceptarea sentimentelor și importanța relațiilor.

Lasă un comentariu