OCHII ȘI GURA.
Vezi, ochii Lui ne-iscă bețiile și dorul.
De pe-a Lui buză vieții pornit-u-i-a izvorul.
Când ochii Lui în inimi stârnesc tristeți și chin,
pe-un suflet bolnav gura-l îl vindecă deplin.
Când ochii Lui spre lume privirea nu și-o-ndreaptă,
cuvântul Lui e harul ce oamenii-l așteaptă.
Privirea ce-o aruncă-i momeala din capcane.
Sunt colțurile gurii-ale crâșmelor cotloane.
C-o singură-ncruntare, El lumea o zdrobește,
dar c-un sărut pe urmă la loc o-ntregește.
Privirea Lui ne fierbe tot sângele din vine.
Cuvântul pe orice suflet îl smulge oricând din sine.
C-o singură ocheadă, El inimi jefuiește.
C-un zâmbet El pe-un suflet deplin îl izbăvește.
Să te-alipești de ochii și gura Lui de-ai vrea,
doar „nu” ți-ar spune ochii, și buzele că „da”.
Privirea Lui ne face ca duhul să ni-l dăm,
dar c-un sărut ne face-napoi să ni-l luăm.
În lanțul lor, zulufii prind inimile toate.
Fac sufletele-ncolo și-ncoace a se zbate.
Când Domnu-și dă în lături zulufii de-abanos
nu mai rămâne-n lume niciun necredincios.
Dar dacă El zulufii i-ar ține-n loc mereu,
n-ai mai găsi vreun suflet să creadă-n Dumnezeu.
De și-ar tăia zulufii, ce rău în asta-ar fi?
Nu s-ar scurta-atunci noaptea și ziua s-ar lungi?
Atunci când caravana rațiunii-n mâini îi cade,
o leagă strâns cu lanțul zulufilor, s-o prade.
Zulufilor de tihnă nicicând, vezi, nu le pasă.
Ne-aduc ba dimineața, ba noaptea-ntunecoasă.
Iar inima-mi zulufii îi ia drept pilduire:
nu-și află niciodată o clipă de tihnire.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea divinității prin intermediul ochilor și gurii, simboluri ale puterii și harului. Versurile sugerează o relație complexă între credincios și divin, marcată de atracție și respingere, control și eliberare. Zulufii sunt metaforă pentru influența subtilă și omniprezentă a divinității asupra rațiunii și emoțiilor umane.