Prin valsul umbrelor de pe pereții reci ca jalea,
O siluetă trece odată cu lumânarea,
În fum gros, cu pieptul gol,
Zac sufocat de dor.
Dor de mine, dor de tine,
Dor de rău și dor de bine
Și privesc pierdut spre mâine
Cu suferința unui câine,
În timp ce de vraja mea te scuturi,
Ochii-mi sapă urme adânci în ciuturi,
Timpu-i împietrit, și norii stau,
Stâlpi mă dor, mai devreme străluceau.
Cu surâsul tău în minte,
Te caut pe câmpii-nverzite,
Ascultând cum vântul geme,
Renaște-mă copac și taie-mă devreme.
Bat cărări prin vânt și foc,
Trecutul e ranița ce-o port.
În jur, oamenii mestecând cuvinte asudă,
N-aud nimic, căci inima mea e surdă,
Te-aștept să mă scoți din neguri,
Să-mplinim perfecte cercuri,
Dar
Picuri de ploaie se preling pe geamul la care tu nu mai apari.
M-arunc în valuri de tristețe, în muzică mă-nec,
Nopți albe adesea petrec,
Hoinăresc prin gânduri tari,
Străbătând poteci sub taina lunii mari.
Și iar întâmpin zorii
Singur printre molii,
Am dat pe gât podgorii,
Da’ parcă nu mai trece vremea,
Vremea asta rea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și tristețe după o pierdere. Naratorul se simte singur și sufocat de amintiri, căutând alinare în muzică și contemplând trecutul.