Păpușa, ți s-a spus
„Ai grijă cum te tragi că ies boraci”
Da’ depinde și cu cin’ te bagi la umeri-craci
Aici e Antichristul, după ce te f*t îmi faci draci
Ieri am vorbit cu Al’-de-Sus;
M-a întrebat „Moșule ce mai faci? „
-Iaca, pe-aici prin rap, strivesc gândaci,
Omor tupaci.
Abilitățile mele lirice se fac remarcate oriunde, biatch!
Revin: de curând am fost la înmormântarea unui necunoscut
Să mă destind; know’ what I mean?
Am băgat o sticlă de vin cu dopu’
Și-am avut parte de mai multă atenție ca mortu’.
Independent de votu’ fanilor
Când am intrat în clubu’ veteranilor
S-au ridicat toți în picioare, primindu-mă respectuos
Deși majoritatea erau paralizați de la brâu în jos.
Refren
Mulți spun că aș fi nebun – de legat
Și nu înțeleg cum – de legat
Legat de pat? – de legat
De legat!
Însă, eu cred că sunt bun delegat
Și nu oricum! – de legat
Înțelegi ce spun?
? Delegat de legat?.
Seara mă bag în pat frânt
Iar dimineața mă trezesc pe stradă
În alt oraș, în p**a goală, cântând
Și nu-s nebun, pe cuvânt!
Numai că-mi ia puțin mai mult timp să-mi amintesc cine sunt
O vreme am fost convins că sunt Iisus
Iar ca să probez, mi-am ucis fratele geamăn,
Să văd dacă pot să-l revergorez..
Acum îl am sub pat; de zece ani îl tot resuscitez.
Iubesc balamucu’, doar că
Zgomotu’ de la grădinița de-alături mă sufocă.
Însă conducta de gaze duce la sobă
S-o arzi la fel ca mine ar trebui
Să ai mai mult sânge rece ca o morgă!
Zic „Alo” și intru-n vorbă,
Zilnic fac amenințări cu bombă
Sau chem salvarea după persoane rănite
112 Îl am la favorita!.
Refren.
Actu’ 3 – aceeași cruzime.
Fac gospodine să leșine, nu-i Sfânta Treime
Cu genu’ ăsta de rime vin și-ți bag mortu-n casă.
Deschide ușa, creștine!
Plin de har, transmit mesaje satanice în clar
Pentru a fi cu ușurință descifrate de mase.
Mie dacă-mi dai reverse la piesă o s-auzi cuvinte frumoase!
esreveR
Ia un sfat kinky:
Omoară-ți vecinu’ și mănâncă-i rinichii!
Fii razna,
Apoi cere iertare lui Dumnezeu, și cu asta basta!
Nu-ți mai sparge breasla teasta
Decât ateu mai bine gangsta!
Acum eu rimez de-mi sare pasta
Iar tu te-ntrebi: „O fi păcat dacă-mi place piesa asta? „.
Refren
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj instabil psihic, cu tendințe violente și un umor negru pronunțat. Versurile sunt șocante și controversate, abordând teme precum nebunia, moartea și comportamentul antisocial, toate prezentate într-un stil rap agresiv și haotic.