În halucinația mea
Am zărit grădina de flori a Iubitei.
În amețeala,
În ceața beției mele,
Învâlburându-se și dansând ca o roată ce se învârte.
M-am văzut pe mine ca sursă a existenței,
Mă aflam acolo la început
Și eram Spiritul Iubirii.
Acum sunt treaz
Și mi-a rămas doar amețeala
Și amintirea Dragostei
Și amărăciunea.
Tânjesc după Fericire,
Cer ajutorul,
Doresc milă.
Și Iubita îmi spuse:
Priveste-mă și ascultă-mă,
Pentru că sunt aici
Chiar pentru asta.
Eu sunt Luna și Strălucirea ei pentru tine,
Eu sunt grădina de flori și apa ta.
Am bătut atâta drum însetată de tine,
Fără încălțări sau șal.
Vreau să râzi,
Să-ți uiți toate grijile,
Să te iubesc,
Să te hrănesc.
O, dulce amărăciune,
Te voi alina și te voi Vindeca,
Îți voi aduce trandafiri,
Căci și eu am fost acoperită de spini.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea iubirii, oscilând între fericire și amărăciune. Vorbitorul tânjește după iubire și alinare, găsind consolare în prezența divină a Iubitei, care promite vindecare și uitarea grijilor.