Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
Crezi că aventura de-un minut
Devine lesne „dragoste eternă”.
Noi ne iubim pe scenă, într-un decor:
Pe-un sac umplut cu paie dintr-o piesă
Eu par un ceas trubadur rătăcitor,
Tu ești o oră magică, prințesă.
Sperăm cu disperare amândoi
Că ne-ajunge o-mbrățișare-n fugă
Și că statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza să-l distrugă.
Noi ne iubim visându-ne-n secret
Perechea pasionată și celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt și iluzoriu act de febră.
Noi ne iubim… dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcuș fără alarme,
Am deveni doar într-un simplu pat
În care-am învăța cum se și doarme.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație bazată pe iluzii și momente furate, mai degrabă decât pe o conexiune reală și stabilă. Protagoniștii se complac într-o iubire teatrală și efemeră, temându-se de banalitatea unei relații normale.