Doamne, nu da nimănui, mai
Ca mie și codrului, mai
Codrului i-ai dat verdeață
iar mie jale pe viață
Codrului i-ai dat verdeață
Iar mie jale pe viață
Codrului i-ai dat bujori, mai
mie jale până mor, mai
Codrului i-ai dat spicele
mie mi-ai dat dor și jele
Codrului i-ai spicele
mie mi-ai dat dor și jele.
De ce, Doamne, mi-ai dat mie
să-ndur așa zile grele
ca mie și codrului, mai
n-ai dat, Doamne, nimănui, mai
ca mie și codrului, mai
n-ai dat, Doamne, nimănui, mai
frunza pleacă și-apoi vine
codru-nstrăinat rămâne
plânge inimioara-n mine
ca n-am mai avut vreun bine
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o comparație între soarta omului și cea a codrului. În timp ce codrul primește daruri precum verdeață și bucurie, omul este sortit la jale și suferință, exprimând un sentiment de nedreptate și dor.
