I:
Fac RAP de 2 ani de zile
Am început într-o zi de Vineri
Eram în clasa a 8-a
Atunci îmi terminasem prima melodie
Un tovarăș pe nume Rammy
Venise la mine și i-am zis:
„Ba asta-i prima melodie, tre’ să merg s-o înregistrez”
Apoi el mi-a spus:
„E bine frate, am să mă interesez, ești sigur că e o piesă de succes?”
I-am răspuns că am pus mult sentiment în fiecare vers
Și acum mă gândesc că vremea a trecut, am progresat mult mai mult de cum eram la început
A 2-a piesă am terminat-o în primu’ an de liceu
Eram îndrăgostit de-o fată, nici nu credeam c-o să mă iubească vreodat’
Dar cum am spus, vremea a trecut iar iubirea față de acea fată a dispărut
Acum suntem în 2013, lumea-i mai periculoasă cum n-a fost niciodată
E pentru prima dată când spun că am avut multă baftă
Apucându-mă de RAP nu la o vârstă prea înaintată.
Refren:
Numai Dumnezeu știe,
Ce bine-mi pare că m-am apucat să compun în loc să trag în piept tutun
Numai Dumnezeu știe,
Că viața mea înainte de RAP a fost doar o copilărie.
II:
Piesa asta am compus-o în dormitor
Părinții mei mă puseseră să-nvăț pentru a-mi asigura un viitor
Ei se uitau la televizor
Eu compuneam o nouă piesă pentru a-mi asigura un viitor ca reaper
În timp ce scriam mă gândeam la bunica mea
Care m-a crescut timp de 3-4 ani
Și în loc de mulțumiri tot ce pot să fac e să-i pun flori la mormânt
Și să mă prefac că râd, chiar dacă în sufletul meu încep ușor să plâng
În fața ei am fost, și-n fața părinților mei sunt un copil care n-a fost ușor de-ntreținut
În fiecare an, în timp ce creșteam eram tot mai al dracu’
Cream multe probleme și nu știam cum să mai scap de ele
Mi-aduc aminte când eram mic, am luat 5 lei din casă
Să văd cum e să schimbi niște bani la magazinul de peste stradă
Peste o oră maică-mea a venit la școală și mi-a zis
„De ce-ai luat banii ăia fără să întrebi?”
I-am explicat situația, atunci înțelesem ce-nseamnă să furi cu-adevărat.
Refren:
Numai Dumnezeu știe,
Ce bine-mi pare că m-am apucat să compun în loc să trag în piept tutun
Numai Dumnezeu știe,
Că viața mea înainte de RAP a fost doar o copilărie
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra vieții artistului, de la primele încercări în muzică până la maturitate. El reflectă asupra alegerilor făcute, a relației cu familia și a impactului pe care muzica l-a avut asupra vieții sale.