Roby aka Soldatu’ – Amintirile frumoase.
N-am să uit niciodată ochii tăi cuminți
Ce m-au scos mereu din minți
N-am să uit privirea ta
Ce mi-a furat inima
N-am să uit prima oară când te-am cunoscut
Nici serile în care nu puteam să dorm sau să te uit
N-am să uit nici dățile în care am vrut
Cu patimă să te sărut
Am vrut atât de mult.
Nu pot și nici nu vreau ca să te uit
În inima mea a răsărit un soare imens
Când ai apărut tu, cea de care m-am îndrăgostit intens
Sufletul meu a prins aripi când s-a îndrăgostit de tine
Putea ajunge pe orice meleag, putea schimba totul în bine
Alături de tine am descoperit iubirea și beneficiile sale
Datorită ție am înțeles că nu mereu finalele sunt fericite, ca vântul care adie
Și că-ntre noi n-a fost să fie poate, sau o să fie.
Oricum, eu încă mă gândesc la noi
Și sper că poate într-o zi vom fi iar amândoi
Și sper că totul n-a fost doar o glumă
Dar totuși, dacă era o glumă nu dura mai mult de-o lună.
Refren:
Sper că n-ai uitat căci eu n-am uitat
De momentele plăcute, frumoase de preferat
N-am uitat de banca, unde noi ne-am cunoscut
Și de scara de liceu unde fumam fum după fum.
Oare m-ai plăcut? O întrebare pe care mereu mi-o pun.
Sau a fost ceva copilăresc, care n-ar fi dus la nimic bun?
Sau oare m-ai iubit? Mă întreb atât de des.
Sau a fost doar o joacă și doar eu îți stârneam interes?
Oare m-ai visat vreodată?
Mda, ce întrebare idioată.
Dar vreau să știu, oare m-ai visat vreodată?
Sau le visai doar pe vedetele super sexy de pe revista preferată?
Sau te gândeai la mine, te-ai gândit măcar la început?
Sau nici nu ți-ai dat vreodată seama că eu te-am plăcut?
Ei bine, da, te-am iubit, te-am plăcut.
Și asta din primul minut în care te-am văzut
Știam că tu îmi vei marca viitorul
Și vei schimba radical decorul
Știam că viața mea va fi în mâinile tale
Și că te voi iubi la disperare
Știam și totuși, tot ce am făcut
A fost să te iubesc atât de mult.
Refren:
Sper că n-ai uitat căci eu n-am uitat
De momentele plăcute, frumoase de preferat
N-am uitat de banca, unde noi ne-am cunoscut
Și de scara de liceu unde fumam fum după fum
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia și regretul pentru o iubire adolescentină pierdută. Naratorul își amintește cu drag de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și se întreabă dacă sentimentele au fost reciproce, exprimând dorința de a reînvia acea relație.