Bătrân de o sută de mii de ani, tot voi mai avea puterea
Să te aștept. O, mâinele presimțit de nădejde.
Timpul, moșneag suferind de multiple entorse.
Poți geme: nouă e dimineața, nouă e seara.
Dar de prea multe luni trăim în ajun,
Veghem, păzim lumina și focul.
Vorbim în șoaptă și ascuțim urechile
La cel mai mărunt zgomot repede stins și pierdut ca la joc.
Or, din adâncul nopții, încă mai suntem martorii
Splendorii zilei și ai tuturor darurilor ei.
Dacă nu dormim e pentru a pândi aurora
Care va dovedi că, în sfârșit, trăim în prezent.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o așteptare îndelungată și plină de speranță pentru un viitor mai bun. Vorbitorul veghează și păstrează credința, așteptând zorii care vor aduce dovada că trăiesc în prezent.