John Anderson, măi fârtate,
Când te-am cunoscut, altădată,
Aveai părul corb pe spate,
Și sprânceana-ngemănată.
Frățioare John, băiete,
Ți s-au dus și ani, și plete;
Ți-e sprânceana colilie,
Dar tot ții la bucurie,
Cu chelie, măi băiete.
Altădată, John fârtate,
Luam poteca-n sus, pe lună,
Eh, ce zile minunate
Petrecut-am împreună!
Și-acum, John, avea-vom parte,
Pe potecă, tot de mână,
Către țintirim, fârtate,
John, să mergem împreună.
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție nostalgică asupra unei prietenii de lungă durată, marcata de trecerea timpului și apropierea inevitabilă a sfârșitului. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele frumoase petrecute alături de prietenul său, John Anderson, și anticipează că vor merge împreună spre moarte.
