Blestem pe capul tău, pițula ștearsă,
Că m-ai lăsat mereu cu buza arsă:
De ce-mi fu drag, m-ai despărțit cu ură
Și-mi iei, la chef, ulcica de la gură.
Mereu l-ai ocolit pe cel trudit,
Și-n grea pustie tot l-ai povârnit.
Pe chipul tău mă uit cum se hlizește
La cel sărman, acel ce-l asuprește;
În pumn aș vrea să-l strâng, cu tine-o dată,
Să scap de chinuri sărăcimea toată:
Că, de sărac ce sunt, mă surghiunesc
Departe de pământul ce iubesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea și blestemul unui om sărac față de bani, pe care îi consideră cauza suferinței și a exilului său. El se simte nedreptățit și neputincios în fața sistemului care favorizează bogăția și asuprește sărăcia.