Dimineață de octombrie, spre sfârșit.
Se smulge târziu o nouă zi din noapte.
Pe străzi, aceleași căruțe cu roți de lemn se aud
Și se leagănă vârfuri de plopi cu ciori aruncate.
Au plecat păsările călătoare, și frunzele, și tinerii,
Goale sunt prispele.
În sătucul nostru mic, dintre nuci,
Apa din Prut nu spală doar malul lui drept, ci și visele.
Octombrie desfrunzit de toate stările,
Tu umpli cătunul îmbătrânit cu a ta lehamite
Și cu disprețul pentru ordine, pentru proaspăt, pentru curat.
Ești primit de noi mai rău ca o foamete.
Suntem sătui și le-avem pe-ale noastre
Sari anul acesta peste noi și vezi-ți de treabă
Lasă-ne să purtăm clipele fără alte complicații
În sătucul nostru mic, dintre nuci, mai cu seamă.
Dacă ne mulțumim cu puținul, nu suntem săraci.
Bogățiile noastre sunt copiii plecați la școli, la orașe.
Și avem tot ce ne trebuie ca, în luna mai, să înflorim
Și avem, rău-octombrie, veșnicia. Și-i călcăm pe făgașe.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera melancolică a unui sat în luna octombrie, cu referire la plecarea tinerilor și la acceptarea unui trai simplu, dar bogat în amintiri și tradiții. În ciuda greutăților, oamenii găsesc veșnicia în lucrurile mărunte și în legătura cu pământul.