Rian Roman – Mesagerul

El este cel care după ce-mi înțeapă pupila,
asterne penumbră peste vise.
Când îmi străpunge tâmpla,
asterne penumbră peste regrete.
Dacă îmi intră prin piept,
se învârte, face un fel de rotocoale spiralate,
după care iese în linişte către dealul de vizavi.
De acolo, câteodată, îmi răspunde ca un bucium,
alteori, ca o trompetă răguşită,
însă cel mai des se întoarce la mine cu foşnetul vântului.
O singură dată, recent, m-a ameţit,
cu acea ocazie s-a comportat polifonic.
De atunci am început să-l cred.

Sensul versurilor

Piesa descrie o entitate misterioasă care comunică cu eul liric prin diverse forme, de la senzații fizice la sunete din natură. Această comunicare inițial stranie duce în cele din urmă la credință.

Lasă un comentariu