Lumea de azi e-un cuib de lilieci
ce-și orientează viața după zvonuri
cu capu-n jos, cu ochii mici și gri
stau agățați de telefon
și-și dau binețe, accesând butonul.
Stau doar la umbra camerei de bloc
în pat întinși, boemi, ca Oblomov.
Mănâncă-n noapte prânzul – sandvici copt.
În casa lor cu mirosul închis,
non-stop, huiește-n van televizorul.
Dacă le dai apel, îți dau eject
și-ți scriu mesaje: că nu pot vorbi.
Preferă să stea singuri și pustii,
li se atrofiază mușchii la călcâi
și nu mai știu să scrie cu creionul.
Lumea e plină azi de lilieci,
corpuri acoperite de cearșafuri,
stafii persecutate de stafii,
divaisuri puse-n mâini de mici copii.
Și se conservă înghițind butonul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în care oamenii sunt deconectați de realitate și dependenți de tehnologie, trăind izolați și apatici. Ei preferă confortul virtual în locul interacțiunilor umane reale, devenind astfel prizonierii propriilor dispozitive.