Rian Roman – Așteptări Neîmplinite

Am adunat azi în căușul palmei,
cum de pe masă firimiturile se strâng,
toate-așteptările vechi, fragile și uscate
precum e frunza când omida mică
se năpustește și-o atacă-n hoarde.
Ușoare sunt. Plutesc în podul palmei
de parcă cu foiță de aur umbli.
Au miros vechi, cu iz de naftalină.
De respirat te abții, să nu le scuturi
iar pe alocuri putrezi, se deșiră..
Ce timp și vremi le-a degradat
că au ajuns așa de cariate?
Ce stări de lucruri le-au probat,
c-au fost abandonate și uitate,
că nu s-au împlinit și au trădat?..
Acum nu are sens să se mai vrea;
e prea târziu acum să se mai spere
că una sau alta, vor înmuguri.
Cui îi mai trebuie bicicletă
și mingi de fotbal Artex alb cu gri?.
Cine mai liniază azi la stânga foaia,
Cine mai scrie poeziile de mână,
ca la stiloul chinezesc să spere,
la noi pantofi Adidas cu 3 linii
sau la penarul cu fermoar, din piele?.
Azi alte așteptări ne umplu viața.
(Alt gust are acum caisa coaptă
și alt fior dă sunetul în noapte.)
Le stivuiesc atent, căci dacă trag de una
mi-e frică să nu se dărâme toate.
La coșul de gunoi cu cele vechi!
La ghena de gunoi cu cele rele!
Oare-s pe rod aceste așteptări pe care azi le am?
Viața și timpul n-obosesc să spere..
dar chiar acestea două ca molia le rod
se vor usca pe rând, vor putrezi și ele.