Ce lungi sunt așteptările de iarnă
când ești sătul de frig și de facturi
și vrei ca raza soarelui să-ți crape
mugurul fraged, ce te face bun.
Ce late-s așteptările albastre
când vezi cum case albe trec pe drum.
– „A cui o fi vina că nu se mai rezistă?
e-a noastră oare că ne-am sfârșit răbdarea?
e-a mării că nu e furioasă
sau e a celor care nu i-au urmat chemarea?”
Oricum ar fi, care-o fi vinovat,
e prea adâncă această așteptare,
e precum negrul gropii, oameni buni,
un fel de noapte slută ce-aruncă cu tăuni.
Dar așteptatul e mai suportabil
când simți pe-obraz cum marea,
apa din val o flutură în vânt
și pescăruși își vântură pe rând,
cum bobul de nisip e scos din hău,
e rupt din așteptări adânci
și-adus amețitor la țărm.
Un sol care vestește s-așteptăm..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de așteptare, mai ales în perioade dificile, și găsește o rază de speranță în natură. Vorbește despre răbdare și despre găsirea alinării în elementele naturale, precum marea și pescărușii.