Oare cât costă un zâmbet?
O simplă mângâiere,
O atingere ușoară ca o simplă adiere.
Un gest frumos, un simplu schimb de replici,
Doi copii care se poartă de parcă ar fi eretici.
Nu tu „bună, ce mai faci?”, nu tu nimic,
Că în momentul de față zâmbetul e inamic.
Nu tu-mbrățișare caldă ce-ar putea face să pară
Că-i capabilă să îmblânzească
Aproape orice fiară.
Nu tu sacrificii, nu tu sângele curgând,
Nu tu promisiune, nici măcar un jurământ.
Nu tu alinare, un suflet frânt,
Nu tu toleranță, că sufletu-i lăsat în vânt.
Nu tu nimic, nu tu zâmbete-n șoaptă,
Nu tu schimb de sentimente.
Ea nu era orice fată, nu tu taină,
Nu tu dragoste călăuzită,
Nu tu performanță-atinsă,
Nu tu filtru de elită.
Nu tu dorință eternă de-a schimba ceva-n bine,
Nu tu schimb de experiență,
Curios, cam cât te ține.
Nu tu scrisoare de pace,
Un sol trimis de departe,
Nu tu-ncredere, pot face tot ca la carte.
Sunt sătul, nu mai cred, de la-nceput tu mi-ai zis nu,
Dar acum n-am ce-i face, te respect, asta ești tu.
Asta ești tu și asta doare cel mai tare,
Că-n mintea mea ești singura care nu e trecătoare,
Singura care putea să m-aducă pe-o cale bună,
De-a-mi arăta un soare, de-a-mi arăta o lună,
De-a-mi da totul pe tavă fără să pară o glumă,
Erai singura care nu purtai zâmbetul în sumă.
Dar n-am ce face,
Nu tu cer fără de ploaie,
Nu tu furtuni fără fulger ce-ntretae,
Fără război, nu tu sabie, nu tu scut,
Nu tu ură deghizată, asta e tot ce am vrut,
Tot ce am vrut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea și neputința față de o persoană care nu oferă sprijin sau afecțiune. Naratorul se simte singur și neînțeles, regretând pierderea unei conexiuni profunde.
