Oare ce-i mai dureros decât
Să-ți auzi propriul copil spunând
Că pușcăria din Rai e viața pe pământ
Oftând, m-aud spunând, strângând din dinți
Toți suntem condamnați la viață
Chiar de proprii părinți,
Deci nu le mulțumiți, știți..
N-a strigat nimeni din cer dintr-un nor de ceață:
-Mama, tata v-am ales, vă rog dați-mi viața.
Eu personal mă întreb
De ce ar trebui să fiu mândru de copilul meu
Când știu că ai mei nu sunt mândrii de mine
Nici n-au fost, și nici n-o să fie.
Trecând de copilărie.
Adolescența naște mii de vise reconspirând inocența
Și doare rău când prima tinerețe te vinde
Și le ucide ca un călău
Cândva, cineva mi-a zis:
Visează, ce-ai de pierdut. E gratis
Dar orice gând încins.
E un vis neatins, transformat în compromis
Asta-i omis.
Refren: Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Când lamele sunt tot mai aproape de vene
Nu te teme!. Viața-i un c*c*t care trebuie savurat.
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Asta e pentru orice condamnat la viață, nu la moarte.
Nu mai pot să îmi înec amaru’ c-a-nvățat să-noate.
Fiind băieți nu păduri cutreieram, ci cartiere
Avere însemnau banii de bere.
Și nu beam și nu fumam decât continuu
Lumea era a noastră și nu pot să uit faptu’
C-am fi trecut prin orgatoriu unu pentru altu
Acum, judecând la rece chiar mă oftica
Gându’ că pe unii dintre noi nu ne-a legat decât o sticlă
Oare vă mai amintiți ce ne-am promis demult când eram copii?
Eu încă vă iubesc. futu-vă-n gât oriunde-ați fi
Când îmi înjur prietenii de-o viață
Nu sunt o pacoste, măcar o fac pe față
Și din prea multă dragoste și mă abțin
Numai rostesc cuvinte ce-or să doara
Am fost doar muște bețive într-un pahar cu apă chioară
Tu prietene, nu-ți pune sentimentele pe tavă pentr-un ideal
Prietenii sunt înger. demonizați cu chip uman.
Refren: Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Când lamele sunt tot mai aproape de vene
Nu te teme!. Viața-i un c*c*t care trebuie savurat.
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Asta e pentru orice condamnat la viață, nu la moarte.
Nu mai pot să îmi înec amaru’ c-a-nvățat să-noate.
Să te lași în voia sorții așteptând ca binele să-nvingă
E ca și cum ai sta cu sticla-n vene și-ai bea din seringă
Asta-i o pildă. Doar cei puternici au puterea să se sinucidă
Cei slabi. Vor să trăiască și se nasc doar pentru decor
Când voi tânjiți după trecut. mie mi-e dor de viitor
Vom deveni părinți.. Condamnându-ne la viață proprii copii
La asta mă gândesc în fiecare zi
N-o să ne mai întâlnim la cârciumă, ci cu copii în parc
Amintiri vor prinde viață ca un cord resuscitat
Ne vom certa și înjura, dar vom trece peste.
Abia aștept să bem pe furiș, ascunși de neveste.
O să condamnăm moartea la viață?????
O să rămân veșnic acel copil unic, melancolic, agid și cu gropițe-n obraji
Îndrăgostit de Rapid.. Sfârșit!.
Refren: Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Când lamele sunt tot mai aproape de vene
Nu te teme!. Viața-i un c*c*t care trebuie savurat.
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Va fi ca și când n-am fi existat
Asta e pentru orice condamnat la viață, nu la moarte.
Nu mai pot să îmi înec amaru’ c-a-nvățat să-noate.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra complexității vieții, a prieteniei și a inevitabilei condamnări la existență. Vorbește despre dezamăgiri, amintiri din trecut și dorința de viitor, toate filtrate printr-o perspectivă melancolică și auto-ironică.