E prima clipă, din tot restul vieții mele
Și grele-s momente de genu, că ești răpus de durere
Prafuit cu praf de stele, când liniștea se-așterne
Aștepți momentul vieții tale, îți simți presiunea-n vene.
Am vrut să fac oamenii să râdă, să fac oamenii să plângă
Dar m-au făcut ei să plâng de ciudă
Am doar 18 ani, o viață-ntreagă, nici un plan încă
Doar cânt, și tot aștept să mă audă.
Cineva, dar degeaba, că lumea e tot surdă
Și oricât aș întreba, nimeni n-o să-mi răspundă
Că nu pot fi mai mult, decât sunt, dar nu sunt slugă
Mai bine mor sărac, mai bine o iau la fugă.
Că mulți spun că rapu-i nasol, că se-njură mult
Atunci, presupun că-s cel mai nasol om de pe pământ
Și când deschid ochii, îmi doresc să-i închid la loc
Trăiesc în lumea mea fictivă, tu în lumea ta unde n-am loc.
Trag aer în piept, și mă aștept, la următorul pas
Noaptea-mi e sfetnicul, tip, nici nu mai am glas
Da-s bine, mama, tata, fac ceea ce iubesc
Sunt un om de rahat pentru că pot, nu că-mi doresc.
Și dacă Dumnezeu există, d-asta m-a trimis aici
Să persist, să rezist precis să vă mint că n-am frici
Da am, și singur, gândești mai limpede
Găsesc liniștea într-un ocean de țipete.
De durere, m-am săturat, nici măcar n-o mai simt
Nu știu de ce s-arunc cuvinte grele, cum am primit
Și sunt un pesimist, presimt, că vine bine
Oricum singurul mod de-a rezista e să te minți pe tine.
E bine, în lumea mea de gheață, mă-ncălzește speranța
Să tragi din greu nu e un mod să-ți simplifici viața
Vreau doar puțină liniște, în care pot da crezare
Ideilor mele puerile, fără de care, nu aș fi
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele unui tânăr artist care se confruntă cu greutăți și dezamăgiri, dar care încă își păstrează speranța și dorința de a-și urma visurile. El caută liniște și sens într-o lume haotică, încercând să-și găsească locul și să-și exprime adevărul.