Oare ce-i mai dureros decât
Faptul că un prunc coborât dintre îngeri
Nu mai poate să zboare
Când proprii lui părinți îi taie aripile
Condamnându-l la viață în închisoarea Raiului, Pământul
Părinți orbiți la rândul lor când erau mici
De-ai lor părinți
Că nici bunicii n-au fost diferiți
Și nici părinții lor copii deveniți părinți
Vor ca fiica sau fiul să fie ce nu sunt
Și crunt le blochează destinul
Ce să vadă copilul
Că după ce că l-ai orbit
Îi mai scoți și ochii că nu e ce ți-ai dorit
Știi tu mai bine decât el ce i s-ar potrivi
Vrei să devină ce tu n-ai reușit să fii
Avem impresia că ne mânăm copiii spre progres
Când defapt acest proces se desfășoară exact invers
Câte am avea de înțeles despre puritate
Dacă n-am pretinde că le știm pe toate.
[Refren]
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Căci noi viitori fostii
Vom fi în urmașii noștri prin valorile ce le-am predat
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Simplu condamnat la viață îndrăznesc să afirm
Că suntem ce rămâne după ce murim.
Să am copii nu pot grăi
Că mi-am dorit vreodată
Și când am aflat că o să vii
De penița lui Cioran
Inima mi-a fost zgâriată
Să fii comis toate crimele
Cu excepția aceleia de a fi tată
Urma să fiu fără să știu dacă îmi ești fiică sau fiu
Și nici n-am apucat să aflu praful s-a ales
Nu ești cazul unui deces nu-ți scriu epitaful
Am înțeles că nu-i nimic de înțeles la dracu
Acolo am ajuns când am aflat că te-ai stins
Pântecul mamei tale era în flăcări și-n lacrimi
Te-ai purificat n-ai mai ajuns așa cum mi-ai promis
Căci tu ai preferat să nu renunți la aripi
Îngerul meu nu te-ai ținut de cuvânt
Semănai cu tactu care și-a învățat lecția
Ai fi fost cel mai frumos om de pe pământ
Pentru că mai mult semănai cu mama ta.
[Refren]
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Căci noi viitori fostii
Vom fi în urmașii noștri prin valorile ce le-am predat
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Simplu condamnat la viață îndrăznesc să afirm
Că suntem ce rămâne după ce murim.
N-am știut că știu ce credeam că nu știam
N-am crezut să cred ce știam că nu credeam
N-am vrut să mai știu că nu știam ce voiam
Cândva când am aflat devenirea ta
Ai fost dorit încă din prima clipă
Abia aștept să-l aud cum țipă
Îi spuneam mamei tale sărutând-o pe burtică
Știi că tu m-ai învățat că nu e degradant
Să scrii, să fii, un singurică mult mai important
Decât să știi să scrii e să știi să fii
Mi-ai predat lecții îngerul meu rătăcitor
Și m-ai lăsat repetent în școala părinților
Deși ți-am fost și îți sunt un elev silitor
Domnule profesor câte m-ai fi învățat
Dacă ai fi ales să te naști
Viața e un film mulți sunt cinefili
Puțini sunt cineaști.
[Refren]
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Căci noi viitori fostii
Vom fi în urmașii noștri prin valorile ce le-am predat
Atunci când noi și cei ce ne cunosc nu vom mai fi
Nu va fi ca și când nu am fi existat
Simplu condamnat la viață îndrăznesc să afirm
Că suntem ce rămâne după ce murim
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor părinte-copil, dezamăgirea și presiunea de a trăi conform așteptărilor altora. De asemenea, abordează tema pierderii și a impactului pe care îl avem asupra generațiilor viitoare, sugerând că adevărata moștenire constă în valorile pe care le transmitem.