Randi – Ochii Ăia Verzi

Perfect, cuvântul ăsta mi-e străin
Pierdut pe undeva la fundul sticlelor de vin
Perfect, eu nu mai cred c-am fost vreodată
Știi că nici tu n-ai fost perfecțiunea întruchipată
Și am păcate, prea multe să le spun
Pe tine te voiam o sfântă, ce nebun
Nu, niciunul dintre noi n-a fost un sfânt
Și toate astea au un cost
Și tu și eu avem greșeli nenumărate
Lupte pierdute și uitate
Și de-ai să simți că vrei să pleci departe
Să-ți amintești ce ți-am spus în prima noapte

Refren
Pentru ochii ăia verzi mi-aș arunca armele
Aș pierde războaiele, învins aș sta în fața ta
Fără orgolii să mă vezi și să îmi strigi numele
Eu să îți fiu binele, tu să te pierzi în fața mea

Perfect, ca un tablou neterminat
Cu două mâini stângace și un suflet am pictat
Perfect, culorile iubirii noastre
Azi nu mai sunt la fel ca ieri, așa albastre
Și anii trec și-n unele momente
Tu și eu tot ne găsim defecte
Orbiți de dragostea simțită la-nceput
Credeam că viața-i doar un dans neîntrerupt
Și tu și eu avem greșeli nenumărate
Lupte pierdute și uitate
Și de-ai să simți că vrei să pleci departe
Să-ți amintești ce ți-am spus în prima noapte

Refren
Pentru ochii ăia verzi mi-aș arunca armele
Aș pierde războaiele, învins aș sta în fața ta
Fără orgolii să mă vezi și să îmi strigi numele
Eu să îți fiu binele, tu să te pierzi în fața mea

Și nu încerc să par ce nu pot fi, e adevărat, am renunțat
Și tu și eu vom mai greși dar ne vom iubi necondiționat
De-ar fi să pierd un război, mi-aș câștiga pe noi înapoi
Eu lupt cu inima mea și de voi pierde eu, ea va câștiga

Refren
Pentru ochii ăia verzi mi-aș arunca armele
Aș pierde războaiele, învins aș sta în fața ta
Fără orgolii să mă vezi și să îmi strigi numele
Eu să îți fiu binele, tu să te pierzi în fața mea

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre o iubire imperfectă, dar profundă, marcată de greșeli și sacrificii. Naratorul este dispus să renunțe la tot pentru persoana iubită, simbolizată prin ochii verzi, acceptând imperfecțiunile și luptând pentru relație.

Lasă un comentariu