Eu nu pot să mă schimb
Nu în același timp
Plantez în mine frustrări, tari, mari
În care mă pierd
Mă pierd pe mine și nu mai pot să cred.
Tu, tu nu mai vrei să fiu eu
Dar, oare, tu ai fost tu mereu?
Aruncă tu prima piatră
Știi că și tu ești vinovată
Și dacă pleci, să pleci cu inima curată.
Și tot ce fac acum îmi pare inutil
Ard în mine iar și iar, fără fitil
Să nu spui „Nu” niciodată
Dar cum să spui mereu
Când tu nu mai ești tu și eu nu mai sunt eu.
Ca doi anonimi ne temem de singurătate
Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate
Nici nu iubim, de frică să fii singur
Nici nu fugim.
Ca doi anonimi ne temem de singurătate
Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate
Nici nu iubim, de frică să fii singur
Nici nu fugim.
Oamenii-s niște oglinzi
Ma vinzi, pe tine te vinzi
Ma minți, pe tine te minți
‘S păcătos, nu putem fi sfinți.
Nu putem fi decât ce suntem
Nu mă schimb, nu te schimbi nici dacă vrem
Blocați, baby, în noi și în tot ce avem
Noi, doi anonimi, și ăsta-i ultimul tren.
Nu există greșeli, baby
Când noi suntem o greșeală
Și singur nu-mi găsesc muza
Eu, foaie, și tu, cerneală.
Mai scrie-mi, străino, povești despre tine
Pe inimă încă o coală
Paharele noastre sunt pline
Și camera noastră prea goală.
Ca doi anonimi ne temem de singurătate
Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate
Nici nu iubim, de frică să fii singur
Nici nu fugim.
Ca doi anonimi ne temem de singurătate
Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate
Nici nu iubim, de frică să fii singur
Nici nu fugim.
Ca doi anonimi
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație disfuncțională în care doi oameni se tem de singurătate și rămân împreună, deși nu se mai iubesc și se simt ca niște străini. Ei sunt blocați într-un ciclu vicios de reproșuri și minciuni, incapabili să se schimbe sau să se despartă.