Oare să fie drept că n-am uitat
Mirosul verii-n care te-am aflat
Și iarba-n care proaspătă ai fost
Litania știută pe de rost?..
Oare să fie drept că n-am murit
Sau numai cupa asta s-a golit…
De când mă mint, iubito, că te-aștept,
S-a-mpiedicat ceasornicul din piept –.
Pădurile sunt iar frumoase azi,
Dac-ai veni am merge printre brazi
Și-n aerul sălbatic de pe câmp
Ne-am pomeni deodată surâzând….
Iubirea noastră? Piersică și tei,
Că n-a ținut și n-a fost mare ce-i?
Totuna-i dacă zilele descresc
Ori dacă știi că-i drept că te doresc….
Tu nu iubești cuvintele, așa-i?
Și nici nu-ți pasă dacă-i luna mai
Sau dacă-n parcuri frunzele pălesc
Sau dac-aduc caietul să-ți citesc.
Tu nu ești câmpul greu de frumuseți,
Nici ora dintre seri și dimineți,
Tu nu ești glasul nopților întins
Și nici nu porți, iubito, părul lins.
Tu nu ești jocul îngerilor, nu,
Și-ți place dacă-ți spune lumea tu,
De câte ori pe inimă-mi ajungi
Îți văd în minte degetele lungi,.
Îți simt în palme umărul rotund,
Oare să fie drept că ești porumb?..
Oare să fie drept că mai păstrez
Duminica din care te visez…?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia față de o iubire trecută. Naratorul se întreabă dacă este corect să mai păstreze amintiri și sentimente pentru persoana iubită, chiar dacă relația s-a terminat. Versurile explorează intensitatea emoțiilor și persistența amintirilor.